Pasii spre lumina

Sa vorbesti despre neputintele tale in fata oamenilor este un act de curaj, de lepadare de sine. Toti suntem tentati sa spunem cat de grozavi si frumosi suntem, nicidecum cat de miopi si neputinciosi.

Imi amintesc cu bucurie scoala, dascalii si colegii. Fiind inalta, am fost asezata in ultima banca. Atunci a venit confirmarea. Nu vedeam sa citesc la tabla. Au urmat mutarea in prima banca si drumurile la medici. Atunci nu am inteles mare lucru, ulterior a venit revolta si intrebarea poate fireasca “de ce eu?”. Purtatoare de ochelari, am primit “apelativele” colegilor cu resemnare. Cel mai greu lucru de suportat a fost tabla, care in momentul in care era stearsa cu un burete ud si se rescria, nu mai voia sa arate nimic. Profesorii imi cunosteau handicapul si spuneau cu voce tare ceea ce scriau. Un moment de neatentie, un element pierdut dintr-o ecuatie si astfel stiintele exacte au devenit pietrele mele de moara. Le-am carat pe un drum al crucii in facultate, la orele de statistica si matematica aplicata, in domeniul economic in care mi-am desfasurat activitatea 23 de ani!

La varsta de 16 ani m-am impacat cu mine, in urma unei inteventii la ochiul drept de catre doctorul X (fara rezultat de altfel), cand am cunoscut tineri de varsta mea, in situatii mult mai grave.

Am adunat frici care m-au tras inapoi. M-am simtit de multe ori alergator la maraton, alaturi de sportivi perfecti, eu alergand cu o carja. Am trecut de fiecare data linia de sosire cu fruntea sus. As putea sa scriu o carte cu toate intamplarile care au lasat un semn in sufletul meu. In ciuda celor relatate, am incercat sa fiu cat mai aproape de normalitate, sa iubesc oamenii frumosi, sa fiu eu.

In urma cu aproximativ un an, am cunoscut-o pe doamna Mariana Dobescu, asistenta sef la Clinica Ama Optimex, in calitate de mama, sotie, dar mai ales de Om. Un Om cald, generos, vesel, optimist. Sunt convinsa ca vestile bune le aduc oamenii frumosi. Mariana m-a anuntat ca in cadrul clinicii Ama Optimex se efectueaza operatii cu o tehnica de ultima generatie – ReLEx Smile.

A fost o decizie grea. Cand ai 20 de ani poti muta muntii, la 46 de ani, muntii capata o statornicie. Am spus da, sustinuta de rugaciuni, familie si prieteni. Singura nu as fi avut curaj.

Analizele efectuate in cadrul clinicii mi-au dat liber sa pornesc pe drumul spre lumina. Recunosc ca am fost placut impresionata de aparatura performanta detinuta de clinica (Alice pasea in tara minunilor, luminite, flash-uri, lampioane, etc.) si de amabilitatea cadrelor medicale.

Am citit articolele postate pe internet despre acest tip de operatie si tehnologia ReLEx Smile, care aveau sa ajunga si in Romania si eu sa fiu una dintre primele beneficiare. Cred ca am facut o greseala citind pareri, opinii pe diverse site-uri de socializare cu privire la o astfel de interventie. La toate intrebarile am primit raspuns de la medicul Filip Andrei, pe mana caruia mi-am lasat lumina ochilor. Mi-a transmis incredere, un lucru absolut esential. Degajat, vesel, increzator si optimist. Am inteles ca nu practica o meserie, ci o arta din sfere luminoase.

Operatia nu este dureroasa (cred ca punctul cel mai dureros este lupta cu “daca”, care se da in interiorul nostru) si a durat cateva minute. Dumnezeu, un medic cu har si daruire si tehnologia de ultima generatie au facut ca eu sa vad chipul din icoanele care stau in fata patului, florile de la balconul vecinilor de peste drum, numarul atutobuzului, scrisul de pe bannerele care sunt postate pe blocuri si pe stalpii de telegraf etc.

Progresele sunt de la o zi la alta. Ceata laptoasa aparuta in urma interventiei a disparut a doua zi. La distanta lucrurile sunt clare si au o tenta de aramiu… e toamna doar. Am scris in ziua a sasea de dupa operatie si am folosit 16 pentru dimensiunea caracterelor. La apropiere probabil ca voi avea o mica dioptrie (lucru care mi-a fost comunicat inainte de operatie) datorata varstei. Cuvintele sunt inca palide. Voiam sa scriu cand toate aveau sa capete conturul firescului dorit atata amar de vreme. Promit sa revin. Pasii facuti pe drumul luminii au o greutate aparte. Numai atunci cand esti in miez simti gustul. Pot sa spun ca este unul dulce – acrisor!

Multumesc celor care au facut ca imposibilul sa fie posibil!