Top avantaje ale chirurgiei refractive: beneficii pe termen lung

Sursa foto: Shutterstock
Ce este chirurgia refractiva?
Chirurgia refractiva, cea mai moderna si in continua dezvoltare ramura a chirurgiei oftalmologice, include toate tehnicile chirurgicale prin care se reduce dependenta de ochelari. Presupune atat proceduri laser, cat si intraoculare, ce se adreseaza corneei sau cristalinului, prin care se pot corecta viciile de refractie, adica nevoia de a purta ochelari sau lentile de contact pentru a vedea clar. Astfel, ea se adreseaza atat miopiei si hipermetropiei, cat si astigmatismului sau presbiopiei.
Tipuri de interventii chirurgicale refractive
Chirurgia refractiva corneana include tehnici laser, foarte performante, prin care se actioneaza la nivelul corneei (stratul transparent al ochiului), remodelandu-se suprafata acesteia, si astfel imaginea dupa aceste proceduri devine clara fara ajutorul ochelarilor. Tehnicile utilizate in prezent sunt SMILE PRO, FEMTOLASIK, PRK si PRESBYOND.
SMILE PRO este o tehnica minim invaziva, complet nedureroasa, cu recuperare foarte rapida, foarte usor de tolerat de catre pacient, care induce minime modificari in structura de rezistenta a corneei si are rezultate excelente in ceea ce priveste acuitatea vizuala obtinuta, cat si o mare stabilitate in timp a rezultatului, riscul de regresie fiind neglijabil. Se poate corecta miopia cu sau fara astigmatism asociat pana la -10 dioptrii, dar si hipermetropia cu sau fara astigmatism asociat pentru anumite cazuri atent selectionate.
FEMTOLASIK este o tehnica nedureroasa, de asemenea usor de tolerat de catre pacient, cu rezultate bune si stabile, prin care se poate corecta miopia, hipermetropia si astigmatismul.
PRK a fost prima tehnica de chirurgie refractiva corneana Laser. Astazi este mai putin utilizata, apelandu-se la ea doar in anumite situatii particulare, in care utilizarea celorlalte metode mentionate anterior nu este posibila.
Avantajele chirurgiei refractive

Sursa foto: Shutterstock
Avantajele chirurgiei refractive sunt multiple si semnificative. Dintre cele mai importante, putem enumera:
- interventii de scurta durata (10 minute pentru ambii ochi);
- recuperare rapida;
- disconfort minim datorita anesteziei cu picaturi;
- interventii minim invazive;
- restrictii putine post operator;
- reluare rapida a activitatilor zilnice;
- rezultate excelente si foarte stabile in timp.
Corectarea permanenta a vederii
Noile tehnici chirurgicale refractive laser au rezultate vizuale foarte bune si foarte stabile in timp. Eventualitatea unei regresii nu poate fi complet exclusa, insa chiar daca apare, procentul este foarte scazut si nu se poate ajunge la dioptriile initiale, astfel corectarea vederii este permanenta. Desi utilizarea uneori a unor ochelari poate fi necesara, dependenta continua dispare.
Eliminarea necesitatii ochelarilor sau lentilelor de contact
Singura posibilitate reala de a elimina necesitatea ochelarilor sau a lentilelor de contact este reprezentata de chirurgia refractiva. Purtarea ochelarilor sau a lentilelor de contact nu rezolva problema, ci doar ajuta la obtinerea unei vederi clare. Viciul de refractie propriu-zis se poate corecta doar chirurgical.
Recuperare rapida si fara durere
Chirurgia refractiva a zilelor noastre a cunoscut o mare dezvoltare, observandu-se o imbunatatire a tehnicilor atat in ceea ce priveste rezultatele obtinute, cat si recuperarea pacientilor dupa interventii. Astfel, daca tehnici mai vechi de tipul PRK-ului sunt insotite de durere si recuperare mai lenta, tehnicile actuale, cum este SMILE PRO, presupun o recuperare foarte rapida, iar durerea este neglijabila. In primele cateva ore dupa interventie, pacientul poate sa resimta o minima jena, fotofobie, senzatie de corp strain, usoara lacrimare. Activitatea fizica poate fi reluata imediat, utilizarea machiajului si a cremelor de fata dupa 2-3 zile, la fel si lucrul la calculator.
Imbunatatirea calitatii vietii
Chirurgia refractiva poate contribui semnificativ la imbunatatirea calitatii vietii pacientilor, in special:
- pentru cei au dioptrii mari, care nu se pot descurca fara ochelari;
- pentru cei cu dioptrii diferite intre distanta si citit;
- la persoanele cu ochelari permanenti (chiar si o scadere a dioptriilor si utilizarea unor ochelari in anumite situatii).
Beneficiile pe termen lung ale chirurgiei refractive
Pe termen lung, beneficiile chirurgiei refractive includ:
- independenta fata de ochelari pe termen lung;
- risc redus de regresie, cu mentiunea ca niciodata nu se mai ajunge la dioptria initiala;
- utilizarea unor ochelari cu dioptrii mici in situatii specifice.
Acestora li se mai adauga si alte beneficii importante, pe care le vom detalia mai jos.
Reducerea riscurilor de infectii asociate cu lentilele de contact
Persoanele care folosesc lentile de contact sunt expuse la un risc mai mare de infectii oculare, daca nu respecta conditiile de purtare si de igiena. Corectarea viciilor de refractie prin chirurgie refractiva permite evitarea urmatoarelor situatii:
- alergia la lentila de contact sau solutia de conservare;
- conjunctivita specifica purtatorilor de lentile de contact;
- keratita, care uneori poate fi o complicatie grava ce va contraindica ulterior o interventie chirurgicala in scop refractiv.
Stimularea increderii in sine
Un alt beneficiu pe termen lung al chirurgiei refractive priveste efectul acesteia asupra increderii in sine. Scopul principal al chirurgiei refractive este de a imbunatati vederea, oferind o claritate vizuala superioara si o calitate a vietii mai buna, ceea ce va influenta si increderea in sine. In plus, eliminarea dependentei de ochelari sau lentile de contact ofera o libertate sporita in timpul activitatilor sportive, permitand o performanta mai buna, iar renuntarea la ochelari poate avea un impact pozitiv asupra aspectului estetic, aspecte care, de asemenea, vor influenta increderea in sine.
Reducerea cheltuielilor pe termen lung cu ochelari si lentile
Pe termen lung, chirurgia refractiva permite reducerea cheltuielilor recurente asociate cu nevoia de a purta ochelari de vedere sau lentile de contact. De exemplu:
- in cazul dioptriilor mari, ochelarii cu lentile subtiate sunt costisitori;
- ochelarii progresivi au costuri ridicate si necesita inlocuirea lor la 1-2 ani;
- lentilele cilindrice in cazul astigmatismului implica costuri suplimentare;
- lentilele de contact pot fi zilnice, lunare, astfel acestea trebuie schimbate; la fel solutiile de conservare si picaturile utilizate pentru a creste confortul ocular si a preveni senzatia de uscaciune.
Riscuri si consideratii inainte de chirurgia refractiva
Chirurgia refractiva este, in general, sigura, cu riscuri minime. Efectele secundare sunt adesea temporare si pot fi gestionate usor. Beneficiile depasesc cu mult potentialele riscuri. Vorbim despre tehnici foarte sigure, minim invazive, nedureroase, cu recuperare rapida, ce permit reluarea vietii de zi cu zi in cateva zile post operator si care ofera rezultate vizuale si refractive foarte bune si stabile pe termen lung. In cazul SMILE PRO, afectarea structurii de rezistenta a corneei este minima.
Trebuie insa precizat ca nu toti pacientii sunt candidati ideali pentru chirurgia refractiva. Inainte de luarea unei decizii de tratament, este necesar un consult oftalmologic detaliat.
Concluzie
Chirurgia refractiva, o ramura a chirurgiei oftalmologice aflata in continua dezvoltare, permite corectarea viciilor de refractie prin proceduri complexe, cu rezultate exceptionale, sustinute de lasere moderne cu timp de actiune foarte scurt. Aceasta tehnologie avansata permite obtinerea independentei fata de ochelari pe termen lung si corectarea de dioptrii mult mai mari decat era posibil in trecut, contribuind semnificativ la cresterea calitatii vietii pacientilor.

