Feedback Feedback

Parerile pacientilor nostri

Despre operatia mea ReLEx SMILE

Distribuie prietenilor tai!
  •  
  •  
  •  
  •  
unnamed

De curand am facut o operatie ReLEx SMILE pentru corectarea unei combinatii de miopie si astigmatism. Pana la 26 de ani, am purtat ochelari pentru distanta (timp de 12-13 ani), desi medicul oftalmolog mi-a spus la inceput ca nu am sesizat miopia incipienta fiindca inca vedeam cu ochiul drept.

Operatia mi-a fost recomandata de la clinica Ama Optimex, de catre doamna doctor Miruna Nicolae, care de asemenea a efectuat-o. Doream sa nu port ochelari. M-am hotarat sa o fac dupa ce am citit si urmarit materiale informative. Operatia a fost usoara, fiind si mult mai simpla pentru mine decat parea din inregistrarile altor pacienti. ReLEx SMILE este cat se poate de putin invaziva pentru ochi. Expunerea la laser a durat foarte putin, 24 de secunde pentru fiecare ochi in cazul meu.Neplacerea de presiune este minima cand aparatul face contact cu corneea.

Apoi, a urmat desprinderea si extragerea lenticulei create, faza a operatiei care pare mai neplacuta ori iritabila in filmulete decat este de fapt. Recunosc ca de aceasta parte eram putin ingrijorat, insa nu am simtit aproape nimic si tot ce am vazut a fost o umbra fina pe suprafata ochiului, a instrumentului care era folosit. Acum, pot spune ca ReLEx SMILE a meritat din plin. Vad din nou bine in mod natural. Acest lucru m-a facut sa ma simt mai bine, sa fiu mai increzator si imi va permite sa ma bucur fara oprelisti de activitati precum sportul. As recomanda fara retinere aceasta operatie celor care se gandesc sa o faca, dar au retineri. In final, singurul lucru de care trebuie sa ma dezobisnuiesc este reflexul de a-mi cauta ochelarii cand incep diverse activitati.

5/51 rating
*Declar ca am peste 16 ani, am citit Politica de confidentialitate si sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate in vederea publicarii comentariului meu.